la-medeleni

Era o dimineaţă cenuşie de sfârşit de august în care I. se trezise cu greu
pe la un 9 şi-un sfert, se spălă pe faţă şi pe dinţi, mâncă o banană, puse
ibricul pentru cafea pe aragaz, unse o felie de pâine cu unt şi încercă cu greu
să-şi aducă aminte ce visase în decursul nopţii. Nu reuşi să-şi aducă aminte
decât imaginea unui tren ticsit de călători- tot timpul visa trenuri- şi
pustietatea unui drum de ţară. Atât. Era prea întuneric în bucătărie ca să
poată citi ceva, aşa că aprinse lumina, îşi turnă cafeaua într-o cană albă, se
aşeză în fotoliu şi deschise cartea de povestiri a lui Cortazar cu coperţi
orange. Era o ediţie nouă, cu pagini fine şi cu un tipar atrăgător, ferm şi
aerisit. Îl uimi totuşi faptul că avea nevoie de lumina becului pentru a citi într-o
dimineaţă de august. Realiză deodată că vara era pe sfârşite, că dimineţile
luminoase de iulie s-au dus, că melancolia grea a toamnei îl cuprinde viclean
şi lent, că deja e nostalgic după plimbările cu bicicleta pe alei amorţite de
caniculă, după amiezile blânde în care lenevea nepăsător citind romane, după
cafelele dulcege şi omletele cu brânză de oi, după limonadele cu apă de la
fântână, după berea rece şi ieftină cumpărată de la magazinul din faţa
blocului, după orele petrecute în faţa televizorului urmărind Turul Franţei şi
Campionatul Mondial de Fotbal şi după pepenii cu gust dulce nisipos pe care-i
devora în timp ce mama-i povestea cum tatăl lui mânca pepeni la cămin împreună
cu colegii de cameră pe vremea studenţiei 
şi kg de pepeni era 3 lei, iar ei mâncau până nu se mai puteau mişca,
după care se-ntindeau pe paturi încercând să observe dacă li se mai văd
degetele picioarelor in dosul burţilor umflate cu pepene, da, deja era
nostalgic după fel de fel de nimicuri şi deveni şi mai trist gândindu-se că
toate astea vor înceta cât de curând, şi nu pentru un an, doi, ci pe veci, de
parcă totul s-ar sfârşi cu aceste mici plăceri şi cu această vară care
încetează să mai fie vară din momentul în care mama sterilizează borcane cu zacuscă,
face dulceaţă şi pune varză la murat , din clipa în care vezi cum librăriile se
umplu de adulţi cu figuri îngrijorate în căutare de rechizite , penare ,
ghiozdane, din momentul în care auzi în jur vorbindu-se de gigacalorii şi cum
va creşte căldura la iarnă, din momentul în care se apropie corigenţele şi
restanţele, încep Cupele Europene şi Turul Spaniei (care nu e Turul Franţei )
şi pepenii se ieftinesc şi sunt prea copţi, şi atunci totul devine deodată
cumplit de trist pentru că nu mai eşti decât tu citindu-l pe Cortazar la lumina
becului într-o dimineaţă de august şi sorbind o cafea slabă şi plină de zaţ,
dar poate şi asta e un fel de fericire, mai ales când descoperi  fişa biografică a cărţii şi vezi că Julio Cortazar
s-a născut pe 26 August 1914 şi brusc tresari şi-ţi arunci privirea pe
telefonul mobil şi vezi că te afli în 26 August 2006 şi te bucuri de
coincidenţă ca un copilandru de parcă ţie ţi s-ar datora existenţa lui
Cortazar, şi când mai vezi că a şi murit în februarie 1984, cu două luni înainte
de a te naşte te gândeşti că poate tu eşti Cortazar şi faci şi tu o concesie
ideii de reîncarnare deşi tot timpul ai râs de yoghini şi de prietenii care se
lăsau duşi de nas de astfel de poveşti, dar iată că ţie ţi-ar conveni acum să
fii Cortazar, să ai un geamantan plin cu cărţi, pantaloni, rom şi-o maşină de
scris cu care să călătoreşti în jurul lumii scriind despre anotimpuri apuse şi
fel de fel de nimicuri despre care nimeni nu vrea să-şi mai aducă vreodată
aminte.)